luni, 5 mai 2014

Se pare că se încinge treaba...

Un incident trecut aproape cu vederea:
Chestia asta-i trasă de păr rău de tot.  Explicaţiile cu softul care a fost derutat sunt pentru handicapaţi.
Exact în aceeaşi perioadă sunt confirmate de data asta oficial, zboruri ale unor avioane ruseşti aproape de coastele Californiei şi de Guam. Cam ce-ar mai trebui pentru a face legătura ?
Evident, americanii n-or să recunoască niciodată că ruşii le-au dat peste cap sistemul de control al zborurilor de pe cel mai aglomerat aeroport american J.  Partea proastă e că dacă s-a ajuns la aşa ceva înseamnă că lucrurile sunt deja mult mai avansate şi mai grave decât se crede…

luni, 31 martie 2014

Despre Ucraina, pe scurt



Mă mâncă tastele demult să comentez ceva despre Ucraina deşi sunt perfect conştient că e inutil. Suficient să dai o tură pe site-urile patriei, să vezi ce înjurături şi flegme îşi iau cei care chiar încearcă să înţeleagă fenomenul şi nu înghit pe nemestecate tot ce serveşte media.
Un rezumat pe scurt ar fi cam aşa: Americanii şi europenii şi-au luat o ţeapă de zile mari, pe spinarea ucrainienilor. Având în vedere vizitele simandicoase pe care „personalităţi” din USA le-au făcut pe scena maidaneză – vezi Nulland şi McCain - e evident că Ucraina era o miză importantă pentru americani, mai ales pentru colţul drept al „establishment-ului” :). E clar că există vajnici „freedom fighters” care salivează doar la gândul că ar putea parca un portavion american - dacă se poate „USS George W. Bush” - la Sevastopol.  Ăsta ar fi fost bonusul unchiului Sam... Pentru europeni, s-ar mai fi deschis un orizont populat cu vreo 40 de milioane de consumatori şi mobilat cu resurse şi utilităţi numai bune de privatizat, care să mai prelungească puţin supravieţuirea „mâinii invizibile a pieţei libere”.     
Ocazia s-a ivit odată cu începerea petrecerii de pe maidan. Nu contest că majoritatea celor prezenţi acolo erau sinceri. Vor fi primii care-şi vor muşca mâinile şi-şi vor da pumni în cap.  Au participat fără să vrea la declanşarea procesului de dezintegrare a unei ţări care, cu puţin noroc şi mai puţină prostie ar fi avut o şansă la existenţă. S-a turnat gaz pe foc la greu, s-a făcut orice pentru a aţâţa şi a provoca – vezi povestea cu lunetiştii, care devine deja clasică, se repetă la fiecare „revoluţie democratică” susţinută de americani :)  Totul bazându-se pe ipoteza arogantă că Rusia – recte Putin – va privi neputincioasă şi va înghiţi cu noduri perspectiva pierderii bazei navale de la Sevastopol şi implicit a controlului în Marea Neagră şi a posibilităţii de intervenţie în Mediterana. Având în vedere isteria care a urmat, e greu de crezut că vreunul din analiştii/consilierii care au imaginat strategia asta minunată a prevăzut rapiditatea cu care se va mişca Rusia. Ar fi fost interesante de văzut şi reacţiile private ale emanaţiilor de maidan când au realizat că tocmai şi-au micşorat ţara cu vreo 26000 de km pătraţi de zonă strategică şi economică la Marea Neagră.  Ăştia au luat de fapt cea mai mare ţeapă, după ce au fost provocaţi cu perspectiva unor cai verzi pe pereţi albaştrii, acum sunt mângâiaţi pe creştet şi încurajaţi de la distanţă.

O analiză profesionistă a evenimentelor din Ucraina aici în original, aici traducerea.
O descriere mai realistă a viitorului luminos al Ucrainei aici. Şi câteva previziuni nu prea roz pentru „autorii din umbră” ai acestei bulibăşeli, aici, de data asta doar în engleză.

Alte câteva analize mai mult sau mai puţin coerente, pe categorii:

 

Categoria wishlist


Categoria „ce ne facem fetelor ?”



Categoria „copiii spun lucruri trăznite”



Cam atât deocamdată. Vorba chinezilor, urmează vremuri interesante… :)


marți, 4 februarie 2014

Plimbarea de seară (pe net )

Strict preventiv: tot ceea ce citiţi pe aici, consideraţi pamflet. dacă nu consideraţi, mai bine nu citiţi...

Am dat o tură la ceas de seară pe blogurile patriei. Am început cu "Vox publica" - comentarii blocate la majoritatea articolelor şi "Contributors" - comentarii cenzurate la greu de elitele democraţiei. Am vrut şi eu ca tot omu' să-mi exprim părerea… Pas… N-ai cu cine dom'le, n-ai cu cine.
Pe Contributors, un telectual de elită, uns cu toate alifiile – după propriile-i mărturisiri – se plânge că vorbele i se risipesc învânt. Acum , eu stau şi mă gândesc, unde o fi problema. 'Telectual, este. Vorbele-i, trebuie să recunosc, sună mai bine decât ale unui biet proletar, ce mă aflu. Şi atunci de ce i le-mprăştie vântu (ăla cu “v” mic, nu cu “V” mare) ? Poate fiindcă omu şi-a cam pierdut credibilitatea ? Se zice că amoru-i selectiv. Adevărul şi moralitatea în schimb, dacă le manevrezi selectiv, mahalaua oricât de ineptă e, se prinde până la urmă. Chiar şi posesorii de mutre patibulare vor avea o revelaţie “bă, ăsta ne ia de proşti !”. Se presupune că menirea elitelor intelectuale ( brr, ce urât sună), printre altele, e să conducă şi să educe (sau invers) masele. Metoda pedagogică aleasă, sună cam aşa: “Bă voi s'teţi tâmpiţi, puturoşi, pomanagii, manelişti. Nu ştiţi cu cine să votaţi. Nu ştiţi pe cine să apreciaţi. Tăceţi dracu din gură şi faceţi ce vă spunem noi, apreciaţi şi votaţi numa' pă ăia ştampilaţi de noi. “  Mda. Şi apoi se miră de reacţiile pe care le stârnesc. De vină sunt întotdeauna televiziunile abjecte şi sclavii mogulilor, care au spălat creierele populaţiei. Adică au făcut exact ce încercau ei să facă, dar în sens invers şi mai bine.
Adevăratul show e însă la comentarii. Primul comentariu începe cam aşa: “da! da!”... m-am frecat la ochi şi am derulat rapid, să nu vadă nevastă-mea şi să creadă că am intrat pe un site cu povestiri erotice.
Puţin mai jos, printre comentatori, un alt 'telectual - guru însuşi - se vaită voios că a fost executat public prin comparaţia cu Andrei Jdanov.    
În fine, ultimul moment antologic, o doamnă/domnişoară face imprudenţa să ceară nişte lămuriri. Primeşte în schimb o adevărată lecţie de viaţă de la o cucoană care s-a făcut remarcată online prin postarea pe blogul personal a rezultatului unui dubios test de inteligenţă, obţinut după trimiterea unui SMS la un număr cu suprataxă. E nevoie într-adevăr de un IQ de 168, printre primii 5% din locuitorii planetei, pentru isprava asta. Probabil că în cele din urmă, a ajuns la concluzia că afişarea năzdrăvăniei ăleia pe blog, spune mai multe despre inteligenţa ei decât literele IQ urmate de cifra 168, pentru că a renunţat la ea.
Pe Vox Publica, nimic deosebit, Don Quijoţii de serviciu, Rogozanu şi Goţiu, în luptă cu morile de vânt...
Pe site-ul Gândului în schimb am găsit o nouă mostră de civism, în persoana lui Mândruţă, care susţine fatidic: ”Greşelile trebuie plătite”. I-am lăsat comentariul de mai jos, pe care evident, nu l-a lăsat să treacă:  

"Sunt un om rău."
Nu, nu esti rau... esti doar asa, mai sărăcuţ cu duhul. dar nu-i nimic, a voastră va fi impărăţia cerurilor.
"Cei care şi-au luat credite iresponsabil, peste puterile lor, trebuie să tragă ponoasele."
Cei care şi-au luat credite nu le-au luat cu forta din banca. Au făcut o cerere pe care a aprobat-o banca.
Au plătit o serie de comisioane si taxe cămătăreşti. Băncile n-au făcut nici o analiză serioasă, nu le-a interesat nimic, trebuia să ai doar un buletin şi să plăteşti toate comisioanele şi taxele de acordare... Au acţionat responsabil, ce mai...
Şi acum vor să le fie garantate profiturile integral, nu cumva să piardă ceva dacă vreun nenorocit din ăsta nu mai are nimic de dat in afară de pielea de pe el...
"Dar oricât de greu mi-ar fi nu m-aş duce niciodată să cer mila statului."
Asta să i-o spui lui Mutu Adrian, poate te crede...

Nu e prima dată când observ logica asta stâlcită. Să zicem că eu dau un împrumut cuiva. Respectivul nu-mi dă banii înapoi. Singura soluţie e să mă judec cu el. Poate câştig. Dacă mi se dă dreptate, poate nu mai am ce să-i iau că omu nu mai are nimis şi e şomer pe deasupra.  Mă despăgubeşte statul pentru asta, să nu pierd eu banii pe care i-am dat împrumut, ca fraierul, fiindcă nu m-am informat ce hram poartă cel care cere ? Omul ăla nu mi-a luat banii cu forţa. Fiindcă l-am vazut ahtiat după o plasmă/pc/telefon/maşină/casă l-am prins la strâmtoare, i-am cerut o dobândă de neam prost şi am zis gata, acum stau şi aştept banii. Ce diferenţă de principiu e între situaţia asta şi un credit bancar ? De ce e pedepsit pentru iresponsabilitate doar cel care a luat creditul, iar banca, cea care a decis până la urmă daca dă sau nu creditul, e despagubită din bani publici ?