Strict preventiv: tot ceea ce citiţi pe aici, consideraţi pamflet. dacă nu consideraţi, mai bine nu citiţi...
Am dat o tură la ceas de seară pe blogurile patriei. Am
început cu "Vox publica" - comentarii blocate la majoritatea articolelor şi "Contributors" - comentarii cenzurate la greu de elitele democraţiei. Am vrut şi
eu ca tot omu' să-mi exprim părerea… Pas… N-ai cu cine dom'le, n-ai cu cine.
Pe Contributors, un telectual de elită, uns cu toate
alifiile – după propriile-i mărturisiri – se plânge că
vorbele i se risipesc învânt. Acum , eu stau şi mă gândesc, unde o fi problema. 'Telectual, este.
Vorbele-i, trebuie să recunosc, sună mai bine decât ale unui biet proletar, ce
mă aflu. Şi atunci de ce i le-mprăştie vântu (ăla cu “v” mic, nu cu “V” mare) ?
Poate fiindcă omu şi-a cam pierdut credibilitatea ? Se zice că amoru-i selectiv.
Adevărul şi moralitatea în schimb, dacă le manevrezi selectiv, mahalaua oricât
de ineptă e, se prinde până la urmă. Chiar şi posesorii de mutre patibulare vor
avea o revelaţie “bă, ăsta ne ia de proşti !”. Se presupune că menirea elitelor
intelectuale ( brr, ce urât sună), printre altele, e să conducă şi să educe (sau invers) masele. Metoda pedagogică aleasă, sună cam aşa: “Bă voi s'teţi
tâmpiţi, puturoşi, pomanagii, manelişti. Nu ştiţi cu cine să votaţi. Nu ştiţi
pe cine să apreciaţi. Tăceţi dracu din gură şi faceţi ce vă spunem noi,
apreciaţi şi votaţi numa' pă ăia ştampilaţi de noi. “ Mda. Şi apoi se miră de reacţiile pe care le
stârnesc. De vină sunt întotdeauna televiziunile abjecte şi sclavii mogulilor,
care au spălat creierele populaţiei. Adică au făcut exact ce încercau ei să
facă, dar în sens invers şi mai bine.
Adevăratul show e însă la comentarii. Primul comentariu
începe cam aşa: “da! da!”... m-am
frecat la ochi şi am derulat rapid, să nu vadă nevastă-mea şi să creadă că am
intrat pe un site cu povestiri erotice.
Puţin mai jos,
printre comentatori, un alt 'telectual - guru însuşi - se vaită voios că a fost
executat public prin comparaţia cu Andrei Jdanov.
În fine, ultimul
moment antologic, o doamnă/domnişoară face imprudenţa să ceară nişte lămuriri.
Primeşte în schimb o adevărată lecţie de viaţă de la o cucoană care s-a făcut
remarcată online prin postarea pe blogul personal a rezultatului unui dubios
test de inteligenţă, obţinut după trimiterea unui SMS la un număr cu suprataxă.
E nevoie într-adevăr de un IQ de 168, printre primii 5% din locuitorii
planetei, pentru isprava asta. Probabil că în cele din urmă, a ajuns la
concluzia că afişarea năzdrăvăniei ăleia pe blog, spune mai multe despre
inteligenţa ei decât literele IQ urmate de cifra 168, pentru că a renunţat la
ea.
Pe Vox Publica,
nimic deosebit, Don Quijoţii de serviciu, Rogozanu şi Goţiu, în luptă cu morile
de vânt...
Pe site-ul
Gândului în schimb am găsit o nouă mostră de civism, în persoana lui Mândruţă,
care susţine fatidic: ”Greşelile trebuie plătite”. I-am lăsat comentariul de
mai jos, pe care evident, nu l-a lăsat să treacă:
"Sunt un om rău."
Nu, nu esti rau... esti doar asa, mai sărăcuţ cu duhul. dar
nu-i nimic, a voastră va fi impărăţia cerurilor.
"Cei care şi-au luat credite iresponsabil, peste
puterile lor, trebuie să tragă ponoasele."
Cei care şi-au luat credite nu le-au luat cu forta din
banca. Au făcut o cerere pe care a aprobat-o banca.
Au plătit o serie de comisioane si taxe cămătăreşti. Băncile
n-au făcut nici o analiză serioasă, nu le-a interesat nimic, trebuia să ai doar un
buletin şi să plăteşti toate comisioanele şi taxele de acordare... Au acţionat
responsabil, ce mai...
Şi acum vor să le fie garantate profiturile integral, nu
cumva să piardă ceva dacă vreun nenorocit din ăsta nu mai are nimic de dat in
afară de pielea de pe el...
"Dar oricât de greu mi-ar fi nu m-aş duce niciodată să
cer mila statului."
Asta să i-o spui lui Mutu Adrian, poate te crede...
Nu e prima dată când observ logica asta stâlcită. Să zicem
că eu dau un împrumut cuiva. Respectivul nu-mi dă banii înapoi. Singura soluţie
e să mă judec cu el. Poate câştig. Dacă mi se dă dreptate, poate nu mai am ce
să-i iau că omu nu mai are nimis şi e şomer pe deasupra. Mă despăgubeşte statul pentru asta, să nu
pierd eu banii pe care i-am dat împrumut, ca fraierul, fiindcă nu m-am informat
ce hram poartă cel care cere ? Omul ăla nu mi-a luat banii cu forţa. Fiindcă
l-am vazut ahtiat după o plasmă/pc/telefon/maşină/casă l-am prins la
strâmtoare, i-am cerut o dobândă de neam prost şi am zis gata, acum stau şi
aştept banii. Ce diferenţă de principiu e între situaţia asta şi un credit
bancar ? De ce e pedepsit pentru iresponsabilitate doar cel care a luat
creditul, iar banca, cea care a decis până la urmă daca dă sau nu creditul, e
despagubită din bani publici ?